Adresându-se celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa prezenţei părinţilor în viaţa tinerilor ca temei al binecuvântării unei noi familii: „este binecuvântare de la Dumnezeu şi o mare bucurie pentru noi când vedem tinerii teologi însoţiţi de viitoarele lor soţii că vin la Arhiepiscopie pentru a primi binecuvântarea întemeierii unei noi familii.
Urari pentru parinti la aniversarea casatoriei 4. Relatia voastra m-a invatat cum sa am grija de oamenii dragi, cum sa iubesc, sa am incredere. M-a invatat cum sa raman putenic/a, chiar si atunci cand lucrurile nu sunt tocmai ok. Casnicia voastra mi-a arata ce inseamna iubirea adevarata. Sa aveti o aniversare frumoasa! 5.
Părinții trebuie să înțeleagă că acum copiilor s-au maturizat, părăsesc casa părintească şi îşi întemeiază propria familie. „Mamele şi taţii trebuie să facă lumină în sentimentele lor: ceea ce luăm drept dragoste nemăsurată pentru copii se poate dovedi a fi gelozie, egoism şi autocompătimire.
Este obligatorie binecuvântarea părinților pentru căsătorie?#gabrielaromaria #casatorie #dragoste #copii #dumnezeu #iubire #femeia #doxologia #copiilor #prMa
Cei prezenţi şi poziţionaţi astfel la Sfânta Taină a Cununiei girează unirea mirilor în faţa lui Dumnezeu şi sunt ţinuţi să respecte noua familie. Nu întâmplător mirii sunt conduşi la altar de naşi, părinţi spirituali comuni şi nepărtinitori. Astfel, implicarea directă a părinţilor fireşti în căsnicie încetează.
Parintii ne iubesc si ne vor binele, trebuie sa intelegi motivele lor. Daca pana la varsta asta nu le-ai calcat cuvantul, nu ai avut parte de rebeliuni in adolescenta, te felicit. Inseamna si ca sunt obisnuiti sa iti dea sfaturi, iar tu sa le asculti. Cand te indragostesti, insa, multe nu mai conteaza. Din cate spui, nu e asa simpla situatia.
bhiLa. Părinții trebuie să înțeleagă că acum copiilor s-au maturizat, părăsesc casa părintească şi îşi întemeiază propria familie. „Mamele şi taţii trebuie să facă lumină în sentimentele lor: ceea ce luăm drept dragoste nemăsurată pentru copii se poate dovedi a fi gelozie, egoism şi autocompătimire.
Binecuvantarea parintilor pentru casatorie Există doi prieteni, fată şi băiat, care vor să se căsătorească, dar sunt împiedicaţi de părinţi pentru că aceştia nu sunt de acord cu băiatul. Este un păcat dacă fata renunţă la părinţi pentru a se căsători cu băiatul? Ce să facă totuşi pentru a rămâne în bune relaţii şi cu părinţii?
Încă din secolul al XIX-Iea, Sfântul Filaret, mitropolitul Moscovei, pornind de la dreptul canonic, spunea că în cazul refuzului neîntemeiat al părinţilor de a binecuvânta căsătoria copiilor, din raţiuni sociale sau economice, aceştia din urmă nu trebuiau să fie legaţi de refuz. În timpurile noastre, atunci când tinerii pot avea părinţi care nu merg la biserică sau chiar sunt atei, refuzând să permită copiilor o căsătorie cu un om credincios, a considera că este de
Parintele Ilarion Argatu spune ca multi nu se pot casatori deoarece sunt inrobiti de patima desfranarii. Pacatele trupesti savarsite in afara casatoriei ii aseaza pe cei care le-au facut sub influenta diavolului, care uraste Casatoria si familia.
In cea de-a doua rugaciune de la slujba Cununiei citim ca rugaciunile parintilor intaresc temeliile caselor copiilor. - In discutie cu pr. Ion Armasi, Biserica Sfantul Ambrozie -Aparatorii Patriei II, Bucuresti Parinte, cat de importante sunt binecuvantarea parintilor si rugaciunile lor in viata a doi tineri ce vor sa se casatoreasca?
binecuvantarea parintilor pentru casatorie